Firma de avocatura Cluj 2024

Informatii legale oferite de avocatului Cluj: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: toxicoman – persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii; cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală măsurile ce pot fi luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri; livrarea supravegheată – metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Vedeti mai multe informatii in plus pe site-ul avocat Cluj. Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare.

Circumstanțe agravante în cazul infracțiunii de trafic de droguri: Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii: persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora.

În cursul urmăririi penale, procurorul ori organul de cercetare penală delegat stabileşte data şi durata consultării dosarului într-un termen rezonabil. [art. 94 alin. (3) din Codul de procedură penală] În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile. [art. 94 alin. (4) din Codul de procedură penală] În cursul urmăririi penale, avocatul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care a luat cunoştinţa cu ocazia consultării dosarului. [art. 94 alin. (5) din Codul de procedură penală]. Descoperiti mai multe informatii suplimentare pe site-ul https://avocatripan.ro/.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

Rolul avocatului: În exercitarea dreptului la apărare recunoscut şi garantat de Constituţia României, republicată, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.